Silviu Bogdan, cel care l-a adus pe Vali Mihăilă la Craiova, face o predicţie: „Va pleca pe cea mai mare sumă din fotbalul românesc”. Ce spune despre Florinel Coman

Silviu Bogdan, cel care l-a adus pe Vali Mihăilă la Craiova, face o predicţie: „Va pleca pe cea mai mare sumă din fotbalul românesc”. Ce spune despre Florinel Coman
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul şef al centrului de copii şi juniori de la Universitatea Craiova, Silviu Bogdan, face o radiografie a celor mai bine cotaţi tineri jucători din fotbalul românesc, pe care îi cunoaşte de la o vârstă fragedă.

Deşi recunoaşte că este subiectiv, deoarece l-a adus pe Vali Mihăilă în Bănie, la şcoala sa de fotbal, pe când avea 11 ani, Silviu Bogdan crede că atacantul Universităţii Craiova va fi cel mai scump transfer din fotbalul românesc.

„Discuții au existat pentru Mihăilă, dar nu vreau să spun de oferte, întrucât este jucătorul clubului și nu e normal. Din ce știu, sunt cluburi mari pe urmele lui Mihăilă. Din punctul meu de vedere, jucătorul va pleca pe o sumă foarte mare, poate cea mai mare din fotbalul românesc. Dacă Man costă 10 milioane, Mihăilă costă 12 milioane. Sunt doi ani diferență și calculez câte un milion pe fiecare an”, a declarat Silviu Bogdan, la Oltenia TV.

Alţi jucători ai Craiovei promovaţi de Silviu Bogdan la academia sa: Screciu, Vlădoiu şi Baiaram, pe acesta din urmă comparându-l cu fostul internaţional Ilie Dumitrescu, atât ca stil de joc, cât şi ca fizionomie.

Sigur, au fost şi multe alte „rateuri” date, inclusiv cu jucători pe care s-au plătit sume importante şi care au fost prezentaţi ca mari promisiuni, dar au eşuat, precum Jurj, Hreniuc şi alţii.

Povestea plecării lui Vlad la FCSB

Tot Silviu Bogdan este cel care l-a promovat pe Andrei Vlad, portarul de la FCSB, el povestind cum acesta a plecat de la Universitatea Craiova, dar fără a menţiona principalul motiv pentru care goal-keeper-ul şi familia lui au dorit acest transfer: salariul. Astfel, de la 400 de euro, cât primea la Craiova, Andrei Vlad a trecut direct la 10.000 de euro pe lună, cât i-a oferit Gigi Becali.

„Au denunțat contractul atunci când Andrei Vlad a plecat de la Craiova. Agentul jucătorului era Anamaria Prodan. Când am auzit că vrea să plece, am fugit cam o lună după el, mergeam acasă la el și tot nu-l găseam. Totul ca să rămână la Craiova. Clubul voia ca el să continue cu el, Vlad a avut și o propunere pentru sezonul ce urma, avea să joace multe meciuri. A zis că nu se mai întoarce la Craiova, nu știu ce s-a întâmplat, nu a mai vrut să rămână în Bănie. Credea toată lumea în el. Denunțând contractul, Universitatea Craiova îl pierdea gratis. Dacă se întâmpla așa, el trebuia să fie suspendat și ieșea din anturajul echipei naționale. Am speculat faptul că era portar de națională, iar FCSB dacă voia să-l transfere, trebuia să plătească. Suma a fost de aproximativ 400.000 de euro. A fost singurul jucător care nu a acceptat clauză de reziliere în contractul semnat la 16 ani, restul au avut”, a declarat Silviu Bogdan.

Silviu Bogdan despre…

Vali Mihăilă: „Este un jucător sclipitor, este în luptă cu Florinel Coman pentru un loc la echipa națională mare, este una între cele două naționale, cea de U21 și cea lui Mirel Rădoi”

Florinel Coman: „Îl știu de la 11 ani și știu ce calitate are, câștiga meciuri singur”

Ştefan Vlădoiu: „La Snagov a căpătat multă experiență și a jucat constant. Nici la Călărași nu a dezamăgit. El va fi fundașul dreapta al echipei naționale. E foarte bătăios, îmi place, are calitate”

Ştefan Baiaram: „Este ca Ilie Dumitrescu, super fotbalist. Îl pot compara, are o calitate excepțională. Este un băiat foarte isteț și eu țin foarte mult la el și cred în el”

Andrei Vlad: „Este un portar de perspectivă, un băiat cu calități foarte bune. L-am luat de mic, am avut noroc. L-am văzut la un turneu la Caracal, luase un cartonaș roșu și nimeni nu-l băga în seamă.  M-am dus eu și i-am zis să vină la Craiova, eram o școală mică, i-am lăsat numărul de telefon tatălui. S-au dus prima dată la Academia Hagi. La momentul respectiv, Hagi i-a zis să mai vină o dată, iar atunci am primit telefon de la tatăl lui dacă mai este valabilă oferta”

Radu Boboc: „A fost aproape de școala mea de fotbal. Dacă nu îl lua Gică Hagi, el venea la mine. A fost perioada în care nu era nicio echipă în Craiova, el a vrut Hagi, care tocmai începuse foarte bine cu academia și nu a mai ajuns la „Casa Bogdan”. Dacă ajungea la mine, poate acum era la Craiova”

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×